Cum procedezi
Zamă de salată verde acrită cu oțet și dreasă cu iaurt și ou.
Ingrediente:
Oleacă de șunculiță afumată tăiată bucățele
2-3 căței de usturoi tocați mărunt
Un morcov ras
Un ardei roșu tăiat
Niște ceapă verde tocată
Oleacă de supă de pui (apă)
2 ouă
O jumătate de lingură de smântână
Niște salată verde
5 ouă
300 de grame de smântână
4 linguri de iaurt grecesc
2-3 linguri de oțet
2 căței de usturoi pisat
Oleacă de leuștean tocat mărunt
Niște pătrunjel tocat mărunt
Ulei de măsline
Sare
Pașii rețetei:
1. Punem o oală pe foc, punem olecuță de ulei și huștiuliuc cu șunculița. Dacă
șunculița noastră este foarte grasă, nu e nevoie să punem ulei.
2. După ce șunculița s-a rumenit, punem usturoiul, prăjim 30 de secunde, apoi
adăugăm morcovul, ardeiul și ceapa.
3. Călim oleacă legumele, să se îmbine toate gusturile, apoi huștiuliuc cu supa
de pui și fierbem pentru 20 de minute.
4. Batem 2 ouă cu puțină sare și cu smântâna, care va face omleta mai pufoasă.
5. Încingem două, trei linguri de ulei de măsline într-o tigaie și adăugăm ouăle
bătute. După ce omleta s-a făcut pe o parte, o întoarcem, o mai lăsăm un
minut, închidem focul și o punem într-o farfurie.
6. Spălăm bine frunzele de salată și le rupem în bucățele.
7. Batem cele 5 ouă cu oleacă de sare, 300 de grame de smântână și cu iaurtul
grecesc. De preferat, folosim cantități egale de iaurt și de smântână.
8. Adăugăm și oțetul.
9. Luăm un polonic de zeamă din ciorba care fierbe și îl punem peste amestecul
de ouă cu smântână, amestecăm, mai punem un polonic de ciorbă, mai
amestecăm, aducând amestecul cât mai aproape de temperatura ciorbei.
10. Apoi punem un polonic din combinația cu smântână în ciorbă, amestecăm și
repetăm operația până când terminăm smântâna.
11. Potrivim de sare și când începe să clocotească, huștiuliuc cu omleta tăiată
fâșiuțe.
12. Închidem focul, punem usturoiul pisat, amestecăm și imediat adăugăm
salata, pe care o presăm ușor în ciorbă .
13. Huștiuliuc cu leușteanul și pătrunjelul.
14. În farfurie mai putem adăuga oțet, după gust.
15. Servim cu mămăligă.
16. Poftă mare!